Tanczos Barna: „Degeaba dăm amenzi în fiecare zi”. Ce spune ministrul Mediului despre alternativele de depozitare a deșeurilor

Tanczos Barna: „Degeaba dăm amenzi în fiecare zi”. Ce spune ministrul Mediului despre alternativele de depozitare a deșeurilor
Deșeurile din contrucții sau demolări ar urma să poată fi duse la platforme speciale de depozitare / Sursa foto: Shutterstock - caracter ilustrativ
Publicat: 15/06/2021, 14:40

Persoanele fizice și companiile vor avea la dispoziție platforme speciale unde să ducă deșeurile rezultate din construcții sau demolări, a declarat, marţi, ministrul Mediului, Tanczos Barna, astfel încât să nu le mai arunce ilegal și să fie amendați, iar acestea să poată fi reciclate. În contextul în care România are deficiențe majore în ceea ce privește managementul deșeurilor, aceste platforme ar urma să fie finanțanțate cu fonduri din capitoului „Tranziția verde” din cadrul Planului Național de Redresare și Rezilianță (PNRR) şi ale Administraţiei Fondului de Mediu (AFM).

Managementul deșeurilor este un capitol la care trebuie să se mai lucreze, iar Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) include o linie de finanțare pentru această componentă, a declarat, marţi, ministrul Mediului, Tanczos Barna, la un eveniment al industriei, citat de Agerpres.

„Nu am cuvinte de laudă la adresa celor care ar trebui să gestioneze aceste deşeuri sau la adresa celor care generează aceste deşeuri. Nici măcar la adresa ministerului. Este un domeniu care nu este reglementat suficient de clar, care duce lipsă de logistică, de platforme unde să fie duse aceste deşeuri şi duce lipsă de capacităţi de reciclare, de reintroducere în circuitul economic”, a spus ministrul Mediului, la conferinţa online Pria Environment and Construction Industry.

„Amenda nu rezolvă această problemă”

Potrivit ministrului, oamenii aruncă deşeuri la marginea oraşelor sau a drumurilor din cauză că nu au soluții alternative, afectând calitatea mediului.

„Am propus ca această problemă să fie rezolvată în primul rând prin crearea de alternative de depozitare şi reciclare. În lipsa acestei alternative, amenzile sunt de prisos, pentru că degeaba dăm amenzi în fiecare zi, amenda nu rezolvă această problemă. Atât persoanele fizice, cât şi agenţii economici au nevoie de alternative la ce se întâmplă acum, adică să nu mai depozitele ilegal deşeurile din construcţii, ci să existe o infrastructură naţională pentru colectarea acestor deşeuri”, a declarat afirmat Tanczos Barna. Pe de altă parte, ministrul vorbea recent despre nevoia de a mări amenzile aplicate celor care depozitează deșeuri ilegal, pentru că „nu pot autoritățile să amendeze cât pot oamenii să arunce”.

Ministrul a explicat marți că aceste platfome ar urma să fie dotate cu echipamente pentru reciclare, aceasta fiind o obligație impusă administratorilor. „Am prevăzut în PNRR o linie specială de finanţare pentru aceste platforme de depozitare, care nu vor fi doar pentru deşeurile din construcţii, dar este unul dintre cele mai importante elemente care ar fi rezolvate prin aceste platforme, care vor fi finanţate de PNRR şi AFM”, a declarat ministrul Mediului, potrivit sursei citate.

Conform planurilor expuse, astfel de centre ar urma să existe în fiecăre localitate din ţară sau, unde nu se poate, să fie amenajat un centru în care să se colecteze deşeuri din mai multe localităţi învecinate, unde orice să poate ajunge în 10-15 minute.

„Probabil în cursul verii o să apară anunţul pentru finanţarea acestor platforme, pregătit de AFM, o să însemne un contract de finanţare către autorităţile publice locale, după care implementare prin AFM şi PNRR. Teoretic putem începe înainte de aprobarea PNRR. Avem în sensul acesta bugetul AFM pentru a permite lansarea programului cât se poate de repede”, a detaliat ministrul Mediului.

Ce prevede PNRR

Managementul deșeurilor este una dintre componentele Pilonului I, Trranziia Verde, a Planului Național de Redresare și Reziliență.

„Principala provocare a României este atingerea țintelor de pregătire pentru reutilizare și reciclare a deșeurilor municipale (11% grad de reciclare în 2019, potrivit ultimelor date disponibile, față de ținta de 55% prevăzută pentru anul 2025 în pachetul economiei circulare – PEC). O altă provocare este reducerea la 10% a cantității de deșeuri municipale eliminate prin depozitare până în anul 2035”, se arată în Planul asumat de Guvern și trimis la Bruxelles, aflat în proces de evaluare de către speciaștii Comisiei Europene.

Potrivit Raportului privind alerta timpurie destinat statelor membre expuse riscului de a nu îndeplini obiectivul privind pregătirea pentru reutilizare / reciclarea deșeurilor municipale stabilit pentru 2020, citat în PNRR, România este unul dintre statele membre cu cel mai mare risc de neîndeplinire a țintelor din Directiva cadru deșeur, având în vedere că înregistrează în continuare o rată foarte scăzută de reciclare a deșeurilor municipale de 11% și o rată foarte ridicată de depozitare a deșeurilor, de 70%, în timp ce media UE este de 45% rata de reciclare și 24% rata de depozitare.

Componenta  are o alocare totală de 1,2 miliarde de euro, din care 78% este planificată pentru „investiții care vizează dezvoltarea unui management al deșeurilor eficient, prin suplimentarea capacităților de colectare separată, pregătire pentru reutilizare și valorificare a deșeurilor în vederea continuării procesului de conformare cu prevederile directivelor specifice și a tranziției la economia circulară”.

Astfel, cea mai mare alocare (840 mil. euro) este prevăzută pentru investițiile de modernizare, completare și dezvoltare a sistemelor de management integrat al deșeurilor municipale (SMID-uri) în corelare cu planurile județene de gestionare a deșeurilor și a municipiului București, se arată în document.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Cutremur în România vineri dimineață! Care au fost zonele afectate și ce magnitudine a înregistrat...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Informația dimineții despre Corina Chiriac. Ce s-a întâmplat cu marea artistă a României
Ultima romanță din Bucureştiul boem. Românii încă plâng în hohote când o ascultă. Video
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Record de turiști în Japonia! Cât au cheltuit cei 3,31 milioane de vizitatori?